"Brândușa Novac vine și îmi spune - tu nu vrei să intri într-o trupă de dans? Bineînteles că vreau! Nu știam nimic despre dans!"

Ca dasatoare și-a început Monica Davidescu cariera la București, după ce fusese învățătoare în satul natal. Una dintre cele mai apreciate și iubite actrițe de la noi, a mai lucrat la strung și la freză, a fost manechin de vitrină, pentru îmbrăcăminte, dar a fost și secretară la o firmă de apartament. 

"Am locuit câteva luni în acel apartament, dar nimeni nu știa ca eu locuiesc acolo; eram cea mai bună secretară, veneam prima". 

Rămasă fără mamă la doar 3 ani și câteva luni, pentru Monica, bunica a fost figura maternă care a încurajat-o tot timpul să meargă pe drumul ei, acela de a deveni actriță. Bunica, dar și marii actori care au simțit potențialul uriaș al unei fete ambițioase.

"Seara, mă schimbasem și eu în pijama acasă, stăteam bine-merci, sună telefonul. Bună seara; era ora 11 și ceva. Radu Beligan sunt. Îți mărturisesc, m-am ridicat în picioare; nu puteam să vorbesc cu Radu Beligan în pat". 

Și joacă de mai bine de 26 de ani la Teatrul Național, dar și la Concordia, compania de teatru independent a ei și a soțului, Aurelian Temișan.

Despre cum te învață actoria să-ți calci pe suflet, dar și despre cel mai dur episod din viața de actriță, când a urcat pe scenă în ziua în care și-a pierdut al doilea părinte, Monica ne vorbește, emoționată, "La cină".

"Mi-a fost foarte greu să spun acea replică - papa, sunt fericită că te văd".

De asemenea, Monica Davidescu ne spune cum și-a cunoscut soțul, care este rețeta unei căsnicii de durată, care sunt lecțiile importante pe care ea și Aurelian i le dau fiicei lor, cine are rolul de "polițist rău" în educația adolescentei, dar ne vorbește și despre rolul Divinității în viața ei.

"Dacă eu cred în Dumnezeu și nu există, n-am pierdut nimic; dacă nu cred și el există, am pierdut totul".